We have the Pwer!

Da, noi avem puterea, puterea de a face bine!

Din dorința de a ajuta, am luat legătura cu prietenii noștri de la SOS Dogs Oradea. Fundația a luat ființă in 2003 în speranța găsirii unei soluții umane, pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân. Activitatea fundației se concentrează pe soluționarea numărului crescut de abandonuri, prin programe intensive de sterilizare gratuită, acțiuni educative în școli, sensibilizarea și responsabilizarea cetățenilor față de câinii comunitari.

           

De cele mai multe ori când ne gândim la nevoile unui astfel de loc ne vine în minte nevoia de hrană însa putem da o mână de ajutor și în alt mod. Textile House a venit în ajutorul celor de la fundația SOS Dogs cu materiale textile. Prietenii noștrii de acolo le oferă acestor suflete și îngrijire medicală, operații chirurgicale atunci când este nevoie.

Le dorim celor de la SOS Dogs mult succes în tot ceea ce fac pentru aceste suflete necuvântătoare și abia așteptăm următoarea vizită!

Compasiunea fată de animale este asociată strâns cu bunătatea caracterului, și se poate afirma cu tărie că cine este crud cu animalele nu poate fi un om bun. (Arthur Schopenhauer)