Centrul de sortare Textile House este o hală imensă aflată într-un parc logistic de lângă Bratislava. Între compartimentele din grilaj metalic sunt stivuite baloturi mari, albe. Fiecare are aproape 400 kg, iar toate împreună, cântăresc aproximativ 800 de tone. Oficial, din punct de vedere legislativ, acestea sunt considerate deșeuri.

Este însă puțin înșelător – în realitate, 78% dintre aceste articole primesc o a doua șansă. Alte aproximativ 20% sunt reciclate. Dar ce se întâmplă înainte ca o cămașă sau o rochie să ajungă într-un second-hand? Cum sunt reciclate hainele pătate sau rupte și ce se întâmplă cu pantofii fără pereche? Și de ce piața de îmbrăcăminte second-hand nu va rezolva de una singură cantitatea enormă de deșeuri textile? Află în continuare.

Marile branduri preferă să distrugă articolele nevândute.

Centrul de sortare Textile House are o suprafață de 16.000 m². Aici nu sunt aduse doar haine, ci și încălțăminte, textile de uz casnic, bijuterii, jucării, cărți sau porțelanuri. Marfa provine din mai multe țări europene.

„Avem nevoie de stiluri variate. În Scandinavia se preferă stilul lejer, Italia și Franța sunt mai șic, iar Elveția pune accent pe calitate înaltă”, explică Jane Merete Nielsen.

La Textile House nu doar sortăm, ci și operăm o rețea de 170 de magazine second-hand în Europa Centrală și de Est. Conținutul baloturilor albe provine și din Benelux, Austria sau Germania. De trei ani cumpărăm și haine second-hand din Slovacia, reprezentând 5-8% din total.

O mică parte a articolelor se întoarce pe piața din țările vestice, dar sortarea se face aici, lângă Bratislava.

Potrivit Agenției Europene de Mediu, aproximativ 21% din toate produsele textile nu sunt vândute, iar o cincime dintre acestea sunt distruse deliberat de brandurile de modă, în loc să le trimită spre sortare. Însă peste doi ani este foarte probabil ca o lege europeană să interzică acest lucru.

Inteligența artificială este deocamdată mai lentă decât oamenii

Într-o altă parte a halei se află echipamente uriașe. Roboți galbeni mută grămezi de haine, dar sortarea propriu-zisă se face manual. În prima etapă, 85 de femei sortează hainele în 18 categorii. Cele mai bune articole merg în rețeaua noatră de magazine second-hand – acolo ajung 36% din ceea ce se sortează, față de 50% în trecut. „Observăm că scade calitatea hainelor, dar încă mai găsim piese frumoase, de calitate bună,” spune Jane Merete Nielsen, întrebată dacă afacerea a fost afectată de „fast fashion”.

Șefa rețelei de magazine, Milada Hanzalíková, adaugă: „Bumbacul nu mai e la fel de rezistent. Hainele se strică ușor. Avem impresia că brandurile fac asta intenționat, ca să cumperi altele.” De asemenea, oamenii au învățat să-și vândă singuri articolele valoroase, pe care nu le mai folosesc, pe platforme online. Cu alte cuvinte, o geantă Gucci nu mai ajunge la centrul de sortare Textile House.

Totuși, la Textile House avem și o subcategorie specială – haine vintage, adică moda de acum 20 de ani sau mai mult. Doar 1,5% din textilele sortate ajung aici.

Există și compartimente speciale și pentru încălțăminte, inclusiv pantofi fără pereche sau haine de vară pentru Africa de Vest.

Vor rămâne oamenii care se ocupă de soratare fără loc de muncă din cauza inteligenței artificiale?

Jane Merete Nielsen nu crede asta. „Știu firme care fac asta, dar sortează doar 1,5 tone pe zi.” La noi, în Senec, se sortează 100 de tone pe zi. Instruirea unei persoane care se ocupă de sortare durează șase luni, timp în care învață despre materiale, stiluri și branduri. După acest timp, poate sorta până la 1300 kg pe zi.

În etapa următoare, alți angajați sortează după sezon. Hainele de iarnă, de exemplu, sunt stocate până la sezonul potrivit. Hainele sortate sunt ambalate în saci etichetați cu tag RFID pentru a putea fi urmărite.

Cel mai mare procent ajunge în rețeaua noastră de magazine. Doar aproximativ 10% se întorc înapoi.

26% dintre hainele sortate ajung în Africa, 16% în Europa, America Latină și Asia. 20% merg la reciclare.

Din lână veche, lână nouă; din bumbac – lavete industriale

În depozitul final sunt deschise, la momentul interviului, două baloturi pentru reciclare. Dintr-unul iese un pulover de lână de calitate, în stil scandinav. Probabil are o pată sau o gaură, de aceea a ajuns acolo. Va merge în Italia, unde va fi tăiat, fragmentat pe culori și transformat în fire noi. Lâna este un material rar și valoros – doar 0,5% din textilele sortate sunt de acest tip.

Lângă se află un balot cu bumbac care nu poate fi reutilizat – este trimis către firme din Slovacia, Polonia, Ungaria și Cehia, care fac lavete industriale. Blugii uzați ajung în Germania, unde sunt transformați chimic în material izolator. Cu o firmă din Humenné producem plăcuțe izolatoare, folosite de exemplu la zugrăveli – acestea reprezintă 4% din textilele sortate.

Reutilizarea este însă o provocare, mai ales reciclarea „fiber to fiber”, adică din fibre vechi în fibre noi. Industria de reciclare textilă nu este la fel de avansată ca cea a PET-urilor.

Reciclarea ar fi mai ușoară dacă materialele ar fi sortate după compoziția fibrelor, dar este dificil. De exemplu, să găsești poliester 100% este greu, etichetele sunt adesea tăiate.

Anul trecut am testat AI-ul, dar nu a ajutat prea mult. Mașina optică de sortare nu a fost precisă. Vara aceasta vom testa din nou cu o firmă spaniolă.

Franța și Olanda au devansat legislația europeană

Deșeurile textile vor crește. Din 2025, toate țările UE vor fi obligate să introducă colectare separată pentru textile. Containerele ar trebui să fie ceva obișnuit. Azi, 80% din deșeurile textile din UE ajung la groapă sau sunt incinerate.

Second-hand-urile și reciclarea textilelor ajută la sustenabilitate, dar nu rezolvă problema reală: producția și consumul excesiv de haine. Între 2000 și 2015, producția globală de textile s-a dublat. Lanțurile de modă rapidă inundează piața cu articole ieftine și de slabă calitate.

UE pregătește noi reguli: designul produselor să le facă mai durabile, reparabile, reutilizabile și mai ușor de reciclat. Se va introduce responsabilitatea extinsă a producătorilor – adică brandurile vor fi obligate să își asume responsabilitatea pentru produs de la fabricare până când devine deșeu.

Asta se întâmplă deja în Slovacia pentru plastic, baterii sau anvelope – dar nu și pentru textile.

Textile House este deja parte a unui astfel de sistem în Franța și Olanda. De exemplu, raportăm trimestrial către organizația franceză Refashion date despre textilele sortate, reciclate sau incinerate. În schimb, primim sprijin financiar, provenit din taxele plătite de producători.

În Africa trimitem doar articole care pot fi purtate.

Mult textil european ajunge în țările din Sudul Global. O parte este, în realitate, deșeu, nu haine reutilizabile. Aceste țări nu au infrastructură pentru gestionarea deșeurilor, astfel că textilele se acumulează pe gropi ilegale.

UE încearcă să reglementeze asta – au fost înăsprite regulile pentru transportul deșeurilor. Jane Merete Nielsen spune că ei nu exportă deșeuri:

„Trimitem doar haine, încălțăminte și genți care pot avea o a doua viață. Deșeurile textile trebuie procesate aici – noi suntem responsabili pentru ele.”

Legea împotriva Shein

Revenind la problema de bază – „fast fashion-ul”. În timp ce Slovacia așteaptă reguli europene comune, Franța este pionier. Nu doar că au introdus responsabilitatea extinsă a producătorilor, ci pregătesc o lege care vizează direct gigantul fast fashion Shein.

Aceasta va impune, printre altele, o amendă de până la 10 euro pentru fiecare articol de „fast fashion”. Rămâne de văzut dacă legea va fi adoptată, dar este clar că pentru a rezolva problema deșeurilor textile trebuie să începem de la sursă – producătorii de fast fashion.

Articolul original poate fi citit aici: Triediarňou pri Senci prejde ročne 20 tisíc ton vyradeného oblečenia, väčšina sa ešte ponosí – CTZN